Albert Einstein asemenea tuturor fizicienilor de la inceputul sec. al XX-lea, credea in teoria unui Univers static, teorie care ulterior a fost abandonata. Astfel, in anul 1917, pe cand lucra la teoria relativitatii fizicianul exprima matematic un Univers static, un model care nu urma sa colapseze ca urmare a gravitatiei. Pentru a justifica modelul static Einstein a introdus in mod nejustificat in ecuatiile sale asa numita constanta cosmologica pentru a compensa o forta de explozie initiala. Desi a primit corectura la propriile ecuatii din partea matematicianului rus Alexander Friedmann, dar si a matematicianului belgian Georges Lemaitre (1920), Einstein a ezitat in corectarea modelului. Mai tarziu cand Edwin Hubble dovedea expansiunea in univers, Einstein recunoaste ca introducerea constantei fusese o greseala si se aliniaza noii opinii – Universul in expansiune.
In anul 1924 astronomul american Edwin Hubble demonstreaza ca Universul nu poate fi static. Expansiunea acestuia este argumentata de deplasarea spectrala catre rosu a luminii galaxiilor. Acesta considera ca viteza de deplasare a galaxiilor este direct proportionala cu distanta dintre acestea. Aceasta observatie impune o noua teorie asupra aparitiei si evolutiei universului – Big Bangul. Denumira a fost impusa de astrofizicianul Fred Hoyle, in 1950, dupa ce in prealabil matematicianul Lemaitre in anii ’20, apoi fizicianul George Gamow, in 1940, exprimasera in mod diferit dar cam cu acelasi continut ca inceputurile universului au fost determinate de o explozie incandescenta de materie si energie. S-a apreciat momentul producerii Big Bang-ului, acum cca 13,7 miliarde ani. Astfel „Marea explozie” s-a produs intr-o particula numita holon, in care materia era concentrata, avand temperaturi si presiuni extrem de ridicate. Producerea exploziei genereaza cresterea spatiala, si difuzarea materiei, dar scaderea presiunii si temperaturii. Are loc individualizarea particolelor elementare, aparitia substantei si organizarea acesteia in sisteme si trepte ierarhice.
Cu toate acestea, indoielile asupra Big Bang au continuat chiar si dupa descoperirile lui Hubble. Multi oameni de stiinta se rupeau cu greu de ideea unui univers static. Noua teorie a primit un sprijin substantial, in 1965, cand oamenii de stiinta Robert Wilson si Amo Penzias au descoperit o radiatie de fond de temperatura joasa (fondul cosmic de microunde – FCM), care putea fi interpretata cel mai bine ca stralucirea ulterioara a unui Big Bang initial fierbinte.